CEDA anunţă recrutarea voluntarilor

CEDA anunţă recrutarea voluntarilor

Centrul pentru Educaţie Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri (CEDA) anunță recrutarea voluntarilor pentru implicarea în programul de voluntariat al organizației.

 

CEDA este o asociație obștească, care promovează importanța proiectării carierei pe parcursul întregii vieți, prin implementarea proiectului ”Reconceptualizarea Orientării Profesionale şi Consilierii în Carieră” (REVOCC).

 

Principalii beneficiari ai CEDA sunt tinerii din Republica Moldova, absolvenții școlilor profesionale, elevii din instituțiile de învățământ secundar, cadrele didactice, angajații Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă.

 

Recent CEDA a obținut statutul de Instituție gazdă a activității de voluntariat. Astfel voluntarii vor primi carnete de voluntar şi certificate nominale, conform legislației în vigoare, ceea ce constituie un beneficiu pentru studii, stagiile de practică şi la angajare (activitatea de voluntariat fiind recunoscută ca vechime în muncă).

 

Misiunea echipei de voluntari este de a se implica activ în desfășurarea activităților privind ghidarea/proiectarea carierei şi promovarea antreprenoriatului ca opțiune de carieră.

 

Pentru voluntari CEDA oferă diferite oportunități, cum ar fi:

 

– Implicarea în diverse activități precum reuniuni/mese rotunde, târguri de carieră regionale, vizite de studiu pe termen scurt la companii private şi de stat, instituțiile publice ş.a., organizate de către Centrele de ghidare în carieră, deschise în cadrul AOFM din Chişinău, Cahul şi Soroca.

– Implicarea în organizarea Școlilor de vară pentru participanți din diferite regiuni ale Republicii Moldova.

– Implicarea în calitate de formatori pentru desfășurarea anumitor sesiuni de instruire a participanților la Școlile de vară.

– Implicarea în activități de promovare a organizației.

– Implicare în programe de formare destinate voluntarilor, la următoarele subiecte: Ce înseamnă a fi voluntar? Un loc de muncă disponibil, Aş putea fi un antreprenor? Lean Canvas Model training, Leadership.

 

În rezultatul acestor formări voluntarii îşi vor dezvolta competențele de comunicare şi relaționare, abilități de negociere, asumarea responsabilităților, lucru în echipă, buna gestionare a timpului de lucru, organizare de evenimente, lucru cu tehnologii moderne.

 

Criterii de selecție a voluntarilor:

 

– Experiență de lucru în grup/ echipă.

– Implicare în activități axate pe comunicare.

– Competența de a opera cu aplicațiile Microsoft Excel, Word.

 

Persoanele interesate vor expedia CV-ul și o scrisoare de motivare, la adresa electronică: [email protected], cu specificația – “Aplicație voluntari”, până la 08 mai 2016. Candidații preselectați vor fi contactați.

 

Pentru informații suplimentare apelați: 022 885 425, Mariana Kiriakov, Asistent proiect REVOCC sau accesați site-ul nostru şi www.facebook.com/ceda.ong.