Centrului pentru Educație Antreprenorială şi Asistență în Afaceri (CEDA) i-a fost atribuit statutul de instituție gazdă a activității de voluntariat a Republicii Moldova. Voluntarii implicați în activitățile organizației, vor primi carnete de voluntari şi certificate conform legislației în vigoare.
Legea voluntariatului stabilește o serie de beneficii pentru persoanele care practică voluntariatul şi anume:
— La angajarea în muncă, activitatea de voluntariat este considerată de angajator ca experiență de muncă.
— Voluntariatul este considerat drept „vechime în muncă” dacă voluntarul a activat în același domeniu cu specialitatea deținută, fapt confirmat prin carnet de voluntar, certificatul nominal şi contractul de voluntariat.
— Instituțiile de învățământ superior acordă anual 5 credite de studiu pentru stagiile de practică voluntarilor în domeniile conexe cu specialitatea la care învață.
— Voluntariatul prestat de studenți în scopul dezvoltării aptitudinilor şi formării experienței profesionale, confirmat prin carnetul de voluntar, certificatul nominal şi contractul de voluntariat, va fi considerat practică de inițiere sau practică de licență în cazul cînd s-au confirmat cel puțin 40 de ore.