События

Masterclass pentru frizeri ediția 2018, absolvenții Școlilor Profesionale învață secretele și tehnicile unei coafuri perfecte

 

Master-class-urile sunt demonstrații pe termen scurt ale performanțelor de lucru afișate «în direct» de către profesioniști cu înaltă calificare în domenii profesionale cum ar fi, de exemplu, catering public, coafură, croitorie, sudura etc.

CEDA și-a propus, în cadrul proiectului REVOCC II să organizeze astfel de activități pentru elevii din Învățămîntul Professional Tehnic care sunt în ultimul an de studii, acestea avînd scopul a le oferi o imagine realistă a stării-artelor în viitorul lor domeniu ocupațional. Astfel, în perioada 21 mai – 01 iunie 2018 a avut loc masterclass-ul / internship-ul pentru frizeri, organizat în mun. Chişinău, în incinta Asociaţia de Dezvoltare a Artei Coafurii din RM.

20 de elevi din grupele absolvente a Școlii Profesionale nr. 3 Bălți și Școala Profesională Soroca, au fost selectați în cadrul instituțiilor ca cei mai motivați studenți și au participat la masterclass-ul de 5 zile în perioada 21 mai – 25 mai 2018. Aici au învățat secretele unui maestru în arta coafurii, pregătirea părului pentru ulterioarele coafuri sau frizuri, diferite tehnici de a face bucle, despre produsele profesioniste de îngrijire a părului, coafuri de cocktail și de seară. Toate coafurile și frizurile au fost arătate pe modele de către meșterii – formatori și ulterior participanții au practicat tot ce au văzut făcând aceleași manevre pe colegele lor, făcând rotație în fiecare zi, astfel având ocazia de a lucra cu diferite tipuri și lungimi de păr. Mai mult ca atât, au avut ocazia să se simtă în calitate de client, astfel văzând latura cealaltă a meseriei lor și putând da feedback și sugestii colegilor.

La sfârșitul primelor 5 zile au fost selectați, de către meșterii – formatori, 10 cursanți pentru participarea la a 2-a etapă — internship-ul de 5 zile în perioada 28 mai – 01 iunie 2018. În această perioadă s-au însușit diferite tehnici de frizuri și vopsire a părului și noi coafuri de seară. Partea culminantă a internship-ului a fost vizitele la 7 saloane de frumusețe din Chișinău, printre care și un barbershop, având șansa de a comunica cu administrația și personalul saloanelor, de a vedea instrumentele, utilajele, cosmetica folosite, de a lua cunoștință cu serviciile oferite și serviciile noi pe piață. La fel, meșterii saloanelor au arătat mini-masterclass-uri chiar în mediul autentic de lucru.

Alături de discipolii săi, au fost instruiți și câte un maistru instructor din fiecare instituție.

Foto de la eveniment:

Dacă aveți întrebări suplimentare sau sugestii, Contactați-ne!
Pentru a fi la curent cu toate știrile urmăriți pagina noastră pe Facebook.