Colegiu Tehnic Agricol din Svetlîi a lansat o provocare tuturor celor care vor să-și îmbunătățească abilitățile în agricultură. Angajații, fermierii, dar și cei pasionat de grădinărit au posibilitatea acum să obțină cunoștințe și deprinderi practice în cadrul cursului de formare continuă „Tehnologii de cultivare a plantelor în teren protejat”.
Svetlana Marcenco este una dintre beneficiarii modulului de instruire dezvoltat de Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi. Acum ea știe cum să obțină o recoltă mai bună pentru o afacere de succes: „La orele din cadrul cursului am învățat că succesul depinde nu doar de muncă, dar și de iluminare, încălzire și ventilare. Este vorba de un complex întreg de factori care transformă sera într-un spațiu inteligent unde crește nu doar o recoltă bogată, dar și o afacere durabilă”.
Cursul „Tehnologii de cultivare a plantelor în teren protejat” este un test și pentru Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi. Instituția se va lansa cu acest format într-o activitate antreprenorială care va genera venituri și va oferi cursanților competențe solicitate pe piața muncii.
„Experiența Colegiului Tehnic Agricol din Svetlîi este unică în felul său deoarece pune accentul pe învățarea continuă a adulților. Proiectul le oferă posibilitatea cursanților să se califice într-un domeniu sau să evolueze în baza unor cunoștințe adaptate la cerințele pieței”, a menționat Olga Șuleanschi, directoare de programe a Centrului pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA).
Cursanții vor descoperi în cadrul orelor nu doar secretele unei recolte, dar și cum se dezvoltă o afacere durabilă în sectorul agriculturii organice în teren protejat. Instruirea se va face într-un format hibrid cu ore teoretice și activități practice într-o seră proiectată și dotată cu susținerea partenerilor de dezvoltare ai proiectului.
„Dincolo de proiecte naționale, noi susținem și programe de învățare continuă ca soluție pentru îmbunătățirea abilităților beneficiarilor și dezvoltarea comunităților locale. Numai prin investiții în calificarea și recalificarea specialiștilor, aceștia vor avea mai multe oportunități pe piața muncii și vor putea dezvolta afaceri durabile”, a declarat Martin Roch, directorul adjunct al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
„Activitățile antreprenoriale le oferă școlilor mai multe avantaje și le ajută să obțină venituri pentru a crește. Obiectivele noaste se focusează pe dezvoltarea programelor de învățare, instruirea profesorilor, îmbunătățirea infrastructurii și a managementului din instituțiile de învățământ profesional-tehnic pentru diversificarea programelor de învățare”, a menționat Miriam Spech, manageră de proiect a Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).
Zece instituții de învățământ profesional-tehnic din Republica Moldova vor desfășura activități antreprenoriale pentru a genera venituri și a-și adapta oferta de instruire conform cererii de pe piața forței de muncă din țară.
Activitățile fac parte din Proiectul CREATIVO, implementat de Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), cu suportul financiar al Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).