Noutăţi

Instruire pentru angajații din 18 Subdiviziuni Teritoriale de Ocupare (STO)

O nouă zi de instruire pentru angajații din 18 Subdiviziuni Teritoriale de Ocupare (STO) și o nouă provocare pentru participanți discutând despre primele etape ale Proiectării / organizării unui seminar, training si comunicarea cu diferite categorii de beneficiari”.

Participanții au realizat că organizarea unui seminar necesită parcurgerea anumitor etape pentru desfășurarea cu succes a formării. Dacă trecem direct la prezentarea informației noi și evităm prima etapă de formare a comunității, riscăm să avem un eșec, iar beneficiarii să plece de la activitate plictisiți și fără rezultat. În cadrul sesiunii de astăzi participanții au aflat mai multe instrumente și exerciții pentru formarea comunității de învățare, fiind îndemnați să găsească acele metode care vor focusa atenția persoanelor la subiectul care urmează și vor stârni interesul participanților. Ulterior, aceste acțiuni vor influența participarea activă a tuturor beneficiarilor.

De asemenea, unii participanți au împărtășit experiențele personale de organizare a unor activități de instruire. Împreună am analizat acele lacune sau acțiuni care au dus la eșecul sau succesul activității.

Cu pași mici dar hotărâți, sperăm că toate cele învățate astăzi vor fi utilizate de către angajații STO pentru a dezvolta servicii de ghidare în carieră calitative, care vor contribui la angajarea în câmpul muncii a diferitor categorii de beneficiari.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Reconceptualizarea Orientării Profesionale şi Consilierii în Carieră (REVOCC II), implementat de Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri CEDA în parteneriat cu Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) şi cu suportul financiar al Austrian Development Agency (ADA) din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (ADC.)