Peste 190 de participanți reuniți la Conferința Națională „Guvernare eficientă și viabilă a instituțiilor de învățământ profesional tehnic”
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în parteneriat cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), KulturKontakt Austria cu suportul financiar al Liechtenstein Development Service (LED) a ținut o Conferință Națională cu tema „Guvernare eficientă şi viabilă a instituțiilor de învățământ profesional tehnic”, pe 21 și 22 noiembrie la Palatul Republicii, Chișinău. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului MEEETA-IV.
„Obiectivul, pe care ni l-am pus de-a lungul acestui proiect, a fost atins: de a consolida capacitatea instituțiilor profesional tehnice din țară de a forma competențele antreprenoriale și spiritul de inițiativă a elevilor. Am lucrat cu cadrele didactice și managerii instituțiilor, pentru ca aceștia să poată planifica și dezvolta activități generatoare de venituri, care la rândul lor vor duce la o calitate mai bună a pregătirii profesionale și tinerii absolvenți se vor încadra mai ușor în câmpul muncii. Altfel spus, educația antreprenorială în instituțiile de învățământ profesional tehnic a devenit o realitate.”, relatează Sofia Șuleanschi, directoare a Centrului pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri.
Scopul conferinței este de a stabili conexiuni antreprenoriale între predare/învățare, generarea de venituri și viabilitatea instituțională a Instituțiilor de Învățământ Profesional Tehnic din Republica Moldova.
„Învățământul profesional tehnic în Republica Moldova este parte componentă a întregului sistem și este o reflectare a tendințelor, pe care le avem în societatea noastră. Acestea pot contribui la soluționarea unor probleme de ordin social. Sper la o conlucrare eficientă cu agenții economici, deoarece anume ei trebuie să fie acei care să ne sugereze cerințele pieței muncii și subtilitățile, care pot fi soluționate cu ajutorul acestor instituții de învățământ.”, a relatat Corneliu Popovici, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării.
Prima zi a Conferinței a adunat peste 190 de participanți, reprezentanți ai ministerelor de resort, directori și vice-directori ai centrelor de excelență, școlilor profesionale și colegiilor, ONG-uri, parteneri de dezvoltare din domeniul ÎPT, instituţii, organizaţii active în domeniu. Cu prezentări pe tema autogestiunii financiar-economice a IÎPT și a activității antreprenoriale au venit experții CEDA și partenerii strategici. Directorii instituțiilor de învățământ profesional tehnic, de asemenea, au ținut prezentări despre consolidarea spiritului de inițiativă și a competențelor antreprenoriale în instituțiile sale.
„Noi lucrăm deja de mult timp împreună în acest domeniu important. Am făcut câțiva pași mari, dar se poate și mai mult. Cu toții putem învăța unii de la alții și e bine să ne împărtășim experiența, trebuie să ne focusăm pe oportunități.”, a declarat Pius Frick, Reprezentantul Fundației , Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).
În ziua a doua participanții, împărțiți în 5 grupuri, au desfășurat ateliere de lucru axate pe identificarea realizărilor, dificultăților și soluțiilor în integrarea absolvenților în câmpul muncii menținerea lor la locul de munca, dezvoltarea activităților antreprenoriale in cadrul instituțiilor de învățământ programe de formare continue oferite de către centrele de excelență, trecerea la autogestiune financiar-economică. Fiecare participant și-a ales tema atelierului, care i-a trezit mai mult interes.
Rezultatele atelierelor de lucru au fost prezentate și analizate de toate grupurile implicate și urmează a fi nu doar niște idei scrise, ci și implementate în instituțiile de învățământ profesional tehnic.
„Ceea ce unește Republica Austria cu Republica Moldova este importanța foarte mare, pe care o dăm învățământului profesional tehnic și ceea ce putem oferi în calitate de experți. Instituțiile de învățământ profesional tehnic trebuie să reacționeze flexibil la necesitățile pieței muncii, trebuie să aibă o cooperare bună cu agenții economici. De asemenea, trebuie să dea oferte atractive pentru elevi, să fie într-un contact eficient cu părințiii acestora. Instituțiile trebuie să gestioneze eficient resursele care le au la dispoziție și trebuie să elaboreze un sistem viabil pentru a genera venituri, astfel încât să practice antreprenoriatul.”, explică Monika Mott, șefa Departamentului pentru Cooperare în Educație, KulturKontakt Austria.
Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) este o organizație non-guvernamentală. CEDA sprijină reformele în educație, promovează antreprenoriatul, activitățile generatoare de venit ca temelie pentru formarea profesională de calitate și educația pentru carieră, având drept țel formarea și valorificarea competențelor profesionale, a inițiativei individuale și a spiritului antreprenorial.
Prezentare Valentina Pavliutcaia
Prezentarea_ Silviu Gîncu MECC