Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) organizează în perioada 01-07 iulie 2018 „Școală de leadership pentru fete” (locul desfășurării va fi stabilit ulterior), destinată tinerelor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani.
Școala de Vară se desfășoară în cadrul proiectului “Reconceptualizarea Orientării Profesionale şi Consilierii în Carieră faza a II-a” (REVOCC II), implementat de către CEDA, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi Agenţia Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cu suportul financiar al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare (ADA).
În cadrul Școlii de Vară se vor organiza sesiuni de instruire, ateliere de lucru şi dezbateri la următoarele subiecte:
– Dezvoltarea personală și proiectarea carierei
– Elaborarea planului de dezvoltare a carierei
– Dezvoltarea capacităţilor de lider şi a încrederii în sine
– Angajarea în câmpul muncii și instrumente de marketing personal
– Antreprenoriatul – opțiune în carieră
– Club de discuţie şi stimulare a iniţiativei
– Constituirea și consolidarea echipei
Limba de lucru: română.
Cheltuielile de cazare, alimentare și instruire vor fi suportate de către organizatori. Participantele vor achita doar cheltuielile de transport (din localitatea participantei până la Chișinău și înapoi).
DATA LIMITĂ DE APLICARE ESTE 01 iunie 2018, ORA 17:00
FORMULARUL DE PARTICIPARE POATE FI DESCĂRCAT AICI: Formular de Aplicare pentru Participante (2018)
Vă rugăm să expediaţi formularele pe adresa: [email protected] sau [email protected]
Formularele trimise mai târziu nu vor fi acceptate!
Pentru mai multe detalii sau informaţii apelaţi: 022 885 425 (Veronica Bubuioc)
Dacă aveți întrebări suplimentare sau sugestii, Contactați-ne!
Iar pentru a fi la curent cu toate știrele oranizației CEDA, urmariți pagina noastră de Facebook.
Selectarea participantelor va avea loc până la 10 iunie 2018. Persoanele selectate vor fi anunţate de către reprezentaţii CEDA.