Noutăţi

Raport Concurs National, ediţia a V-a, a. 2018

Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova(MECR) şi cu suportul financiar al Fundaţiei „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED) anunţă câştigătorii Concursul Naţional „Cel mai bun plan de afaceri” (ediția 2018), desfășurat la data de 6 iunie 2018.

Premiul mare a fost obţinut de către Victor Rotaru, absolvent al Colegiul Agroindustrial din Ungheni, cu ideea de afaceri: „Producerea şi comercializarea produselor apicole”, profesor Cristina Popa. Câştigătorul a primit din partea Centrului pentru Educaţie Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri un Laptop performant.

Locul I a fost obţinut de Mihail Tomescu de la Şcoala Profesională din Hânceşti, cu ideea de afaceri: „Confecţionarea grilajelor, porţilor şi alte obiecte din fier forjat”, profesor Constantin Erhan. Pentru locul I, MECR a venit cu un premiu în valoare de 7000 lei.

Locul II a fost obţinut de Anastasia Stratulat de la Colegiul Naţional de Comerţ ASEM, cu ideea de afacere: „ Plantaţie de aronie”, profesor Elena Movileanu. Câştigătoarea a primit un premiu din partea MECR în valoare de 5000 lei.

Locul III s-a clasat Andriana Codreanu de la Colegiul Tehnologic din Chişinău, cu ideea de afaceri: „Producerea încălţămintei pentru fete”, profesor Olga Gajiu. Pentru locul III, MECR a acordat un premiu în valoare de 3000 lei.

Cu menţiuni speciale din partea AO ”Educație pentru Dezvoltare” şi CEDA s-au ales şi alţi participanţi ai Concursului Naţional, şi anume:

1. Diana Clopot şi Petic Constantin de la Şcoala Profesională Ungheni s-au ales cu câte o tabletă

2. Inna Corcevaia de la Şcoala Profesională nr.3 din Bălţi; Ion Macovei de la Colegiul Agroindustrial Grinăuţi; Maria Ilinca şi Emilia Carauş de la Centrul de Excelenţă în Industria Uşoară au câştigat câte un smartphone.

Cu o menţiune specială pentru „Cel mai bun plan de afaceri în domeniul agriculturii” a venit Federaţia Naţională a Fermierilor din RM. Premiul a fost obţinut de Oleg Brăileanu de la Şcoala Profesională Cuhureştii de Sus.

Camera de Comerţ şi Industrie a RM a venit cu un premiu de 4m² spatiu în cadrul expoziţiei ”Fabricat În Moldova”. Premiul a fost câştigat de Victor Rotaru de la Colegiul Agroindustrial din Ungheni.

Compania StarNet a acordat un premiu bănesc în valoarea de 2000 lei câştigătorului locului I, Mihail Tomescu pentru aspectul inovativ al afacerii sale.

Pentru organizarea cu succes a celei de-a V-a ediție a Concursului, CEDA mulțumește:

– tuturor partenerilor care s-au implicat în organizarea celei de-a V-a ediție pentru suportul oferit participanților la Concurs și susținerea educației antreprenoriale în rândurile tinerei generații

– Profesorilor care predau disciplina ”Bazele Antreprenoriatului” și care datorită muncii sale asidue reușesc să dezvolte competența antreprenorială în sistemul educațional

– Participanților la concursurile regionale și concursul național, care ne-au demonstrat că tinerii au spirit antreprenorial și inițiativă.

Dacă aveți întrebări suplimentare sau sugestii, Contactați-ne!
Pentru a fi la curent cu toate știrile urmăriți pagina noastră pe Facebook.