Au fost finisate cu succes primele 4 training-uri “Dezvoltarea și evaluarea competențelor antreprenoriale la disciplinele generale”, pentru profesorii de Limba și Literatura Română, Matematică, Educație Civică și Limbi Străine. 88 de profesori din 25 școli profesionale, 8 centre de excelență și 12 colegii, care au participat la instruiri, au fost ghidați cum să formeze competențele antreprenoriale ale elevilor, la disciplinele pe care le predau.
În cadrul training-urilor participanții au analizat structura și conținutul Cadrului de competențe antreprenoriale „EntreComp” și au discutat elementele constitutive ale competenței antreprenoriale, în baza acestui cadru, de asemenea ei au evaluat gradul de dezvoltare a propriilor competențe antreprenoriale.
Profesorii au exersat practic modelul matriceal de integrare a competențelor antreprenoriale la disciplinele predate și au elaborat exemple de sarcini, fișe de lucru, activități și situații de integrare:
– pentru formarea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale;
– pentru evaluarea competențelor antreprenoriale;
Un teren nou pipăit de profesori în cadrul formărilor a generat mult entuziasm și idei noi, perspective de îmbunătățire și modernizare a orelor, cu accent pe viziune, atitudine, inițiativă, generare de idei ale elevilor și multe alte componente pe care le cuprinde competența antreprenorială. Mai mult ca atât, mulți au menționat importanța programului de formare nu numai pentru dezvoltarea profesională dar și cea personală.
Feedback-ul confirmă cele menționate – la întrebarea “Dacă ar fi să recomandați acest training altor profesori, ce ați spune?” cursanții au scris:
Este un training foarte interesant, util, care ne învață multe lucruri noi, noi metode / E foarte util pentru a crește profesional. / E interesant pentru cei de la disciplinele de cultură generală. E util pentru profesori ca să-și construiască lecțiile mai interesant pentru elevi / tineri specialiști.
Competența antreprenorială este foarte amplă și trebuie dezvoltată la elevi în cadrul tuturor disciplinelor predate, însă nu toate cadrele didactice realizează acest lucru. Iată de ce este benefic de participat la acest training.
Am avut o minunată revelație să particip la acest training, principala achiziție fiind atitudinea pe care mi-am format-o față de competența antreprenorială pe care mai înainte o consideram inutilă pentru mine.
Voi recomanda, pentru că: mi-am autoevaluat competențele antreprenoriale; am învățat noi exerciții. Voi da exemple colegilor de situații simulate și de situații autentice de integrare.
E util pentru dezvoltare personală, schimbare de viziune și mentalitate.
Este util, interesant, cu multe metode de aplicat în cadrul orelor. Un training care schimbă modul de a percepe / înțelege unele lucruri. Dezvoltă gândirea critică.
Fiecare profesor trebuie să conștientizeze care este rolul competențelor antreprenoriale.
Acest training ne va ajuta mult în activitatea profesională.
Le-aș recomanda colegilor să aplice EntreComp la ore pe cât este posibil. Chiar dacă e greu, e și interesant.
Acest training este în beneficiul elevilor, să fie pregătiți pentru viitor.
Este important aspectul care vizează crearea de valori / valoare pentru alții.
A fost un training util pentru noi atât ca și cadre didactice, cât și ca persoane fizice. Am aflat lucruri interesante, de perspectivă în procesul nostru de formare propriu.
A fost un training foarte util, interesant, unde am făcut cunoștință cu oameni minunați, și pentru o lărgire a orizonturilor, și îmbogățire a cunoștințelor aș recomanda să participe și ei.
Aș recomanda acest training, fiind util în primul rând pentru dezvoltarea personală, dar și pentru a putea schimba lumea din jurul nostru prin intermediul discipolilor noștri.
Mergeți că merită. Este un curs ce oferă o viziune deosebită de cea clasică.
Training util care lărgește orizonturile și permite dezvoltarea personală.
Deopotrivă au rămas semne de întrebare și provocări viitoare. Majoritatea cursanților au menționat necesitatea abordării și mai aprofundate la anumite subiecte:
– Mai multe exemple de situații reale de integrare și mai mult lucru practic în elaborarea acestora;
– Corelarea competențelor din EntreComp cu subcompetențele disciplinelor predate;
– Încadrarea dezvoltării competențelor antreprenoriale în proiectarea didactică;
La fel au fost oferite sugestii de a fi inițiați în subiectul dezvoltării competențelor antreprenoriale și profesorii din gimnazii și licee; elaborarea de către cursanți a unui plan de afaceri și colaborarea în vederea schimbului de experiență cu colegii care au fost instruiți în cadrul acestor formări. Toți participanții au primit sarcini practice, rezultatul cărora vor contribui la elaborarea de materiale didactice pentru disciplinele sus menționate, care le-ar ajuta la formarea competenței antreprenoriale ca competență interdisciplinară în obiectele pe care le predau.
Programul de formare a fost organizat în cadrul proiectului MEEETA IV, implementat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării al RM și finanțat de Fundația „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED). Obiectivul acestuia este dezvoltarea capacităților cadrelor didactice pentru formarea competențelor antreprenoriale ale elevilor, la disciplinele pe care le predau, precum și elaborarea materialelor didactice pentru profesori la subiectul menționat.