Noutăţi

Lansarea platformei de orientare profesională – CarieraMea

MiLab, proiectul PNUD Moldova și a Centrului de Guvernare Electronică pentru identificarea și experimentarea abordărilor inovative în soluționarea problemelor sociale, Centrul pentru Educație Antreprenorială şi Asistență în Afaceri (CEDA) împreună cu Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO – instituția cheie de educație non-formală, care oferă copiilor și tinerilor oportunități de dezvoltare, informare prin implicare în activități / proiecte sociale, culturale, de orientare în carieră, au lansat platforma CarieraMea.com, special creată prin eforturi comune, pentru ghidarea și orientarea profesională pentru copii și tineri.

 

Proiectul este axat pe nevoile elevilor din țară și este creat pentru a oferi tinerilor oportunitatea de a lua decizii informate privind viitorul parcurs profesional.

 

La eveniment au fost așteptați toți doritorii, în special elevii, care au beneficiat de o succintă prezentare a site-ului, dar și de o sesiune informală de socializare cu specialiști tineri din diferite domenii .