ACTIVITATEA DE INSTRUIRE ÎN DOMENIUL ANTREPRENORIATULUI ŞI ANGAJĂRII ÎN CÎMPUL MUNCII ÎN MOLDOVA (MEEETA IV)

aprilie 2018 - aprilie 2019

ACTIVITATEA DE INSTRUIRE ÎN DOMENIUL ANTREPRENORIATULUI ŞI ANGAJĂRII ÎN CÎMPUL MUNCII ÎN MOLDOVA (MEEETA IV)

 

Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) a lansat programul de formare cu genericul “Dezvoltarea și evaluarea competențelor antreprenoriale la disciplinele generale și tehnice”. Obiectivul acestuia este dezvoltarea capacităților cadrelor didactice pentru formarea competențelor antreprenoriale ale elevilor, la disciplinele pe care le predau, precum și elaborarea materialelor didactice pentru profesori la subiectul menționat.
Instruirile din cadrul acestuia sunt destinate profesorilor care predau disciplinele: limba română, matematică, limbi străine, informatică, educație civică precum și obiecte tehnice, din învățământul profesional tehnic, și vor fi organizate în perioada aprilie 2018 – aprilie 2019.

 

La moment, sunt planificate primele training-uri:

25-27 Aprilie 2018 pentru profesorii de Limba și Literatura Română

02-04 Mai 2018 pentru profesorii de Matematică

08-11 Mai 2018 pentru profesorii de Educație Civică

16-18 Mai 2018 pentru profesorii de Limba și Literatura Română și Limbi Străine

 

Prima instruire a fost desfășurată cu succes în perioada 25- 27 aprilie, unde au participat 23 de profesori de limba și literatura română din 14 școli profesionale, 4 centre de excelență și 3 colegii.
În cadrul trainingului participanții au analizat structura și conținutul Cadrului de competențe antreprenoriale „EntreComp”și au discutat elementele constitutive ale competenței antreprenoriale, în baza acestui cadru, de asemenea ei au evaluat gradul de dezvoltare a propriilor competențe antreprenoriale.
Profesorii au exersat practic modelul matriceal de integrare a competențelor antreprenoriale la limba și literatura română și au elaborat exemple de sarcini, fișe de lucru, activități și situații de integrare:

◦ pentru formarea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale;
◦ pentru evaluarea competențelor antreprenoriale prin mijloacele disciplinei predate.

Profesorii au primit sarcini practice, rezultatul cărora vor contribui la elaborarea de materiale didactice pentru profesorii care predau limba română, care le-ar ajuta la formarea competențelor antreprenoriale ca competențe interdisciplinare în subiectele pe care le predau.

Programul de formare este organizat în cadrul proiectului MEEETA IV, implementat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării al RM și finanțat de Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).

 

Materialele Didactice le pute-ți găsi accesînd acest link.

 

Dacă aveți întrebări suplimentare sau sugestii, Contactați-ne!

Pentru a fi la curent cu toate știrile urmăriți pagina noastră pe Facebook.